Prefectura Suceava neagă că ar organiza o întâlnire a operatorilor din HORECA așa cum a anunțat ANPC


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a infirmat, miercuri, că ar organiza, joi de la ora 11:00 o activitate de consiliere cu operatorii HORECA din județ așa cum a comunicat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.

Prefectura Suceava spune că  multitudinea și complexitatea activităților desfășurate de personalul instituției noastre în contextul organizării și desfășurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și pentru alegerea autorităților administrației publice locale din anul 2024, precum și activitățile planificate conform calendarului din cuprinsul perioadei electorale aprobat prin HGR 199/2024 au condus la imposibilitatea ca Instituția Prefectului  – județul Suceava să dea curs mai multor solicitări venite în ultima perioadă de la instituții, agenți economici sau ONG-uri pentru organizarea de activități și acțiuni desfășurate în comun.

„Prin urmare, nu este planificată și nu se va desfășura la sediul instituției în data de 18.04.2024, la ora 11.00, o activitate de consiliere a operatorilor economici din județul Suceava care activează în domeniul HORECA”, arată Prefectura Suceava într-un comunicat de presă.

Totodată, Prefectura Suceava subliniază că în cadrul ședinței Colegiului Prefectural planificată în data de 24 aprilie a.c., Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, alături de alte instituții (Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și Petru Siguranța Alimentelor) va avea posibilitatea de a aduce în atenția opiniei publice principalele măsuri și acțiuni preventive ce trebuie adoptate în contextul minivacanței prilejuite de Sărbătorile Pascale și 1 Mai.

ANPC a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că pentru a veni în sprijinul operatorilor economici, ANPC, prin Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Est, în colaborare cu Prefectura Suceava, organizează joi, 18.04.2024, la ora 11.00, o sesiune de consiliere cu companiile care activează în domeniul HORECA, în Bucovina, la Muzeul de Istorie a Bucovinei, din Suceava.

„În perioada 15-30.04.2024, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), va funcționa Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale, structură special creată pentru monitorizarea activităților comerciale în zonele turistice ale țării, cu ocazia minivacanței de la începutul lunii mai, în scopul prevenirii și combaterii practicilor care dăunează vieții, sănătații, securității și intereselor economice ale consumatorilor și asigurării dreptului acestora de a fi informați în mod clar și precis, în zonele turistice din România.

În perioada menționată, se vor desfășura acțiuni de consiliere a operatorilor economici, activități de informare și educare a consumatorilor, precum si acțiuni de control, preluare și cercetare a reclamațiilor, în principalele zone de vacanță ale României”, a precizat ANPC.


Intră acum și în grupul de